Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

FOTO! Urmărire în trafic după un tânăr de 23 de ani care transporta țigări de contrabandă

Polițiștii din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu în zona Ratoş, pe raza comunei Bălcăuţi, au oprit pentru control pe DN 2 – E 85, miercuri, o autoutilitară care circula în direcţia Siret – Suceava, al cărui conducător auto în momentul în care a observat echipajul de poliţie, a oprit, a efectuat manevra de întoarcere şi a plecat spre oraşul Siret.

S-a procedat la urmărirea autoutilitarei, care a fost ajunsă după cca 100 – 150 m din locul întoarcerii, s-a efectuat semnal de oprire, după care s-au solicitat conducătorului auto documentele personale şi ale autoutilitarei, constatându-se că este un bărbat de 23 ani, care s-a aflat singur la volan. În urma controlului vehiculului s-a constatat că şoferul deţinea mai multe pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, motiv pentru care a fost condus la sediul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi, unde, procedându-se la examinarea amănunţită a interiorului vehiculului, s-au găsit pe bancheta din spate, 1858 pachete de ţigări de provenienţă duty-free, fără documente.


Întreaga cantitate de ţigarete de contrabandă, respectiv 1.858 pachete (37.160 ţigarete), în valoare de aproximativ 18.580 lei, a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”contrabandă”, urmând a fi soluţionat procedural de către Postul de Poliţie Grăniceşti.

Autoutilitara a fost indisponibilizată la sediul Poliţiei oraşului Siret.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „contrabandă”.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. FOTO! Urmărire în trafic după un tânăr de 23 de ani care transporta țigări de contrabandă | Moldova24

Lăsați un comentariu

*