Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Zeci de șoferi vitezomani sau băuți, lăsați fără permise

În perioada 11.12 – 17.12.2017, peste 150 de poliţişti din structurile de ordine publică au acţionat, zilnic, la nivelul întregului judeţ pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, dar şi pentru a asigura o intervenţie promptă la orice eveniment.

De asemenea, poliţiştii au fost prezenţi în fiecare zi pe drumurile naţionale, europene şi judeţene şi au desfăşurat acţiuni de prevenire a accidentelor rutiere pe fondul vitezei excesive sau pe fondul consumului de alcool. În cadrul acţiunilor au fost reţinute 99 de permise de conducere, dintre care 17 pentru consum de băuturi alcoolice, 13 pentru depăşirea regimului legal de viteză şi 69 pentru săvârşirea altor abateri. De asemenea, au fost retrase 58 de certificate de înmatriculare.

Poliţiştii de ordine publică au intervenit în această perioadă la 449 de evenimente, 35 de autori fiind prinşi în flagrant. În acest context, faţă de 11 persoane au fost dispuse măsuri preventive privative de libertate. Au fost depistate 3 persoane urmărite la nivel naţional şi internaţional.

Pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi sancţionarea celor care au comis abateri, au fost aplicate 1319 amenzi contravenţionale. Cele mai multe – 1061
– au fost aplicate la regimul rutier. Alte 184 de sancţiuni au fost aplicate pentru acte de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 482.197 lei.
De asemenea, au fost confiscate şi indisponibilizate bunuri în valoare totală de peste 24.144 lei.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Zeci de șoferi vitezomani sau băuți, lăsați fără permise | Moldova24

Lăsați un comentariu

*