Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Periculos! Tot mai mulți șoferi beți pe drumurile din Suceava

În acest week-end pe raza întregului judeţ au fost instituite filtre rutiere, în vederea identificării celor care încalcă legislaţia rutieră şi urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice punând în pericol siguranţa participanţilor la trafic.

Din fericire, în urma măsurilor dispuse nu au fost înregistrate evenimente rutiere grave, fiind, în schimb identificaţi mai mulţi şoferi care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale şi s-a procedat la suspendarea dreptului de a conduce.

La data de 15.12.2017, în jurul orei 14.10, o patrulă din cadrul Secție 11 Poliție Rurală Pojorâta, a oprit pentru control pe DJ 175, din comuna Izvoarele Sucevei, autoturismul condus de un localnic de 46 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat și a devenit agresiv, motiv pentru care, a fost încătușat de polițiști și condus la spital, unde a refuzat și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 15.12.2017, în jurul orei 20.00, o patrulă din cadrul Secție 5 Poliție Rurală Dărmăneşti, a oprit pentru control pe DJ 178A, din comuna Todireşti, autoturismul condus de un localnic de 65 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 15.12.2017, ora 19.15, un echipaj din cadrul Poliției orașului Dolhasca, a oprit pentru control pe DJ 208S, din localitatea Gulia, orașul Dolhasca, autoturismul condus de un localnic de 50 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 15.12.2017, ora 03.25, Secția 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei a fost sesizată prin „S.N.U.A.U. 112” despre faptul că, pe DN 2, în localitatea Spătărești, a avut loc o tamponare, iar unul dintre conducătorii auto se află sub influența alcoolului.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat pe DN 2, în localitatea Spătărești, o autoutilitară înmatriculată în județul Neamț și autoturismul condus de un bărbat de 59 de ani, din municipiul Fălticeni, care prezentau avarii în urma unei coliziuni laterale.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto de 59 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 16.12.2017, ora 11.30, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe str. Gării, din localitate, autoturismul cu număr de circulaţie provizoriu, condus de un bărbat de 50 de ani, din comuna Coşna.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La data de 17.12.2017, ora 03.36, un echipajul rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control a oprit pentru control pe strada Republicii din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 28 de ani, din comuna Panaci.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Sursa: Comunicat IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*