Marti 26 Noiembrie 2024, Actualizat acum 330 zile 12:00 am

Controale la angajatori și salariații care lucrează pe șantiere, la înălțime. Ce probleme s-au găsit

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat, în anul 2017, începând cu luna mai, Campania Națională privind verificarea modului în care angajatorii previn căderile de la înălțime în șantierele temporare și mobile.

În cadrul campaniei au fost controlați un număr de 35 angajatori cu 2.268 lucrători. Au fost constatate un număr de 47 deficiențe fiind sancţionaţi 29 angajatori, iar pentru deficienţele constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale, inclusiv amenzi în valoare totală de 11.000 lei.

„Principalele deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă: nu se utilizează echipamente de muncă corespunzătoare (schele), prevăzute cu sisteme de protecţie colectivă, cum sunt balustradele solide (care trebuie să fie suficient de înalte şi având cel puţin o bordură, o mână curentă şi o protecţie intermediară); lucrătorii nu utilizează echipamentul individual de protecţie acordat; nu s-au efectuat instruiri adecvate în domeniul securităţii şi sănătăţii pentru toţi lucrătorii care trebuiesc consemnate în fiecare fişă de instruire individuală; nu se supraveghează starea de sănătate a lucrătorilor prin controlul medical periodic al medicului de medicina muncii care stabilește dacă sunt sau nu sunt apți pentru lucrul la înălțime, nu se păstrează fișa individuală de instruire la conducătorul locului de muncă”, arată inspectorul șef al ITM Suceava, Romeo Butnariu.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Controale la angajatori și salariații care lucrează pe șantiere, la înălțime. Ce probleme s-au găsit | Moldova24

Lăsați un comentariu

*