Municipalitatea suceveană vrea să mărească chiriile pentru tarabele din piețele municipiului Suceava, dar și a celorlalte spații și terenuri aflate în domeniul public. Proiectul privind aprobarea tarifelor pentru anul 2018 urmează să primească votul consilierilor locali în următoarea ședință de pe 14 decembrie.
Astfel, închirierea mobilierului în hală pentru vânzarea produselor lactate, în Piața Centrală, este de 109 lei pentru producătorii particulari și 146 pentru agenții economici. Același preț este și pentru Piața George Enescu, dar în Piața Burdujeni producătorii locali vor plăti 91 de lei, iar agenții economici 127.
Mobilierul situat în zona acoperită a Pieței Centrale, pentru vânzarea produselor agroalimentare va fi de 73 de lei pentru producătorii particulari și 127 de lei pentru agenții economici. Același preț de închiriere va fi și în Piața George Enescu, iar în Piața Burdujeni tarifere de închiriere vor fi de 55 respectiv 73 de lei.
Pentru zona neacoperită, prețurile sunt de 55 de lei pentru producători, în piețele Centrală și George Enescu și 36 de lei în Piața Burdujeni, respectiv 109 lei pentru agenții economici, 36 pentru agenții economici din Burdujeni.
NESIMȚIȚII DIN PRIMĂRIE SI-AU MARIT SALARIILE ȘI ACUM NU ȘTIU CUM SĂ MAI FACĂ ROST DE BANI!CETATENII SĂ PLĂTEASCĂ DĂRILE ȘI TAXELE PENTRU CA ANGAJATII PRIMĂRIEI ȘI PRIMARUL SĂ TRĂIASCĂ ÎN LUX ȘI HUZUR PE BANII PUBLICI!MAI RAU CA PE VREMEA IMPERIULUI S-A AJUNS ÎN SUCEAVA!CONDIȚII PROASTE ,TAXE MARI DAR PRIMARUL ȘI GARDIENII PUBLICI,ANGAJAȚII SALARII DE BARONI LOCALI,LA CARE SE ADAUGĂ ȚI CIUBUCURILE ZILNICE!!!