Patru localități din județul Suceava ar putea fi atestate ca stațiuni turistice de interes local. Ministerul Turismului a lansat în consultare publică proiectul de atestare ca stațiuni turistice a localităților Cacica, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Solca din județul Suceava.
Astfel, localitățile atestate vor putea fi promovate ca stațiuni turistice de interes local și vor avea șanse mai mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică.
Investitorii din domeniul turismului pot accesa finanțări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice. Prin realizarea acestor proiecte, localitățile se vor dezvolta din punct de vedere turistic, ceea ce va determina o creștere a numărului turiștilor de pe piața internă și externă.