Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Masa rotundă „Umanism și putere”, la Centrul de Reușită Universitară al USV

Centrul de Reuşită Universitară al „Universității Ștefan cel Mare” din Suceava, în colaborare cu Departamentul de Ştiinţe Umane şi Social-Politice al Facultății de Istorie și Geografie,  organizează vineri, 17 noiembrie, ora 13.00, o masa rotundă cu tema „Umanism şi putere”.

Aceasta este organizată în cadrul proiectului Seminarul Umanist, un proiect care își propune să reunească cercetători, cadre didactice, doctoranzi și studenți interesați să dezbată probleme referitoare la actualitatea filosofică, socială și politică.

Această întâlnire pe tema umanismului în societatea contemporană reunește două personalități din domeniu: George Bondor, profesor de filosofie contemporană, fenomenologie şi hermeneutică în cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, care va face o prezentare cu titlul Limite ale umanului, şi Daniel Șandru, politolog și profesor la Universitatea „Petre Andrei” din Iași, care își propune să abordeze tema Intelectualii, puterea cuvintelor şi disoluţia umanului.

Prezentările și discuțiile din cadrul acestei mese rotunde vor avea loc în sala Centrului de Reuşită Universitară, corp A, sala 302.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Masa rotundă „Umanism și putere”, la Centrul de Reușită Universitară al USV | Moldova24

Lăsați un comentariu

*