Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Cum se va interveni pentru deszăpezire în municipiul Suceava, în această iarnă, dar și unde puteți sesiza problemele în trafic

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi, a făcut o serie de precizări având în vedere că urmează sezonul rece și arată cum va fi făcută deszăpezirea în municipiul reședință de județ.

„Întotdeauna se va interveni mai întâi pe arterele principale și apoi pe cele secundare și adiacente; este dată dispoziție ca pe străzile principale să se intervină doar cu sisteme automate (sărărițe) de împrăștiere a antiderapantului iar pe cele secundare (mai înguste și cu multe mașini) se va acționa și manual (tradiționala lopată). Atunci când ninge abundent, oricât de multe utilaje ar acționa, acestea nu au eficiență maximă. Vom acționa cu sare cât este posibil și apoi cu nisip. Nu se va folosi pietriș, care va trebui strâns tot de noi în primăvară. De asemenea, se va acționa cu clorură de calciu și inhibitori. Totodată vreau să vă informez că aceste deszăpeziri se fac și în funcție de buget. De aceea, întotdeauna voi încerca să obțin un echilibru între eficiență și costurile primăriei. Așadar, când va veni ninsoarea, bucurați-vă de ea! Foarte important, să nu uitați să vă echipați mașinile corespunzător pentru iarnă”, a spus, pe pagina sa de socializare, viceprimarul.

El a atras atenția și asupra faptului că trotuarele adiacente spațiilor comerciale ar trebui deszăpezite de agenții economici (hcl 155/2013 – amendă cuprinsă între 500 și 2000 de lei); asociațiile de proprietari au obligativitatea de a curăța țurțurii de gheață de la nivelul superior al blocurilor (dacă nu se descurcă, pot apela la I.G.S.U Suceava).

Numerele de telefon la care se poate suna non-stop pentru a sesiza diferite probleme în traficul rutier/pietonal, sunt (0731) 996 856 – dispecerat Diasil Service și 0230/212696 – Primăria Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Cum se va interveni pentru deszăpezire în municipiul Suceava, în această iarnă, dar și unde puteți sesiza problemele în trafic | Moldova24

Lăsați un comentariu

*