Un bătrân de 90 de ani, din municipiul Suceava, a fost lovit de un autobuz în timp ce se deplasa prin spatele acestuia.
Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, evenimentul rutier a avut loc vineri, la amiază, când, în timp ce manevra cu spatele autobuzul pe DC 67, din comuna Udeşti, un localnic de 63 de ani a surprins şi accidentat ușor un bărbat de 90 de ani, din municipiul Suceava, care se deplasa pe partea carosabilă, prin spatele autobuzului.
„Cei doi participanţi la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, victima refuzând prelevarea. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicat.