Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, după tragedia de pe DN17: Tu stii ce face și pe unde mai este copilul tau?

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Suceava, cms. Ionuț Epureanu, atrage atenția asupra unei probleme grave, după tragedia de pe DN17, când cinci tineri au murit carbonizați.

El atrage atenția tuturor părinților să discute mai mult cu copiii lor, să îi responsabilizeze și să fie întotdeauna la curent cu cine umblă și ce fac.

Tu stii ce face și pe unde mai este copilul tau? Imi place sa promovez pozitivismul și performanța, sa stimulez tot ceea ce înseamnă dezvoltare. Uneori, însă, când tragismul unor situații depășește orice imaginație nu poti sa nu iti indoliezi sufletul, sa taci si sa te rogi pentru suflete de adolescenți și tineri care se ridică la cer prea devreme. Suceava este azi în doliu. 5 tineri cu vârste cuprinse intre 16 si 26 de ani (dintre care 3 minori) au plecat astăzi dintre noi în urma unui tragic accident rutier. Am fost acolo oripilat de imaginile de coșmar alături de peste 20 de colegi, polițiști și pompieri. Cel mai greu a fost să dăm veștile tragice familiilor acestor copii. Din pacate șocul a fost cu atât mai mare pentru rude și părinți în condițiile în care aceștia nu aveau nicio informație despre activitățile celor dispăruți prematur în această dimineață. De mâine vom cauta vinovati, ne vom întreba ce fac autoritățile, daca e cineva răspunzător pentru aceste tragedii. Pana atunci hai sa ne adunam la o masă de familie sa mai discutam despre bucurii si supărări, sa vedem ce mai fac copiii noștri, daca au probleme care vor sa ni le împărtășească. Să nu ne bucurăm că ai noștri copii sunt în camera lor și se joacă pe telefon sau tableta. Să îi chemăm alături de noi și să discutam cu ei, sa ii facem mândri că sunt membri ai familiei și sa ii responsabilizam. Să ne interesam unde și cu cine merg, ce fac pentru ca ii iubim prea mult ca sa regretăm ulterior! Dumnezeu sa-i ierte și să ne lumineze pe noi sa fim mai atenti la copiii noștri! Sa ii păstrăm în amintirea noastră asa cum erau ei, tineri și frumoși!”, este mesajul transmis pe pagina sa de Facebook de purtătorul de cuvânt.

FOTO Cumplit! Cinci persoane au ars într-o mașină, care a luat foc în urma unui accident


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*