Asociația Grupul Pentru Dezvoltare Locală – G.A.L. Codrii Herței anunță prelungirea, până la data de 13 noiembrie 2017, a apelului de selecție numărul 1 pentru depunerea proiectelor de finanțare aferente măsurilor:
– Măsura 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale în teritoriul G.A.L. Codrii Herței”
Solicitanții eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale în teritoriul G.A.L. Codrii Herței” sunt:
-Autoritățile administrației publice locale și asociațiile acestora conform legislației naționale în vigoare;
-Autoritatea administrației publice locale desemnată lider al unui parteneriat încheiat cu un furnizor de servicii sociale de drept public sau privat, acreditat în condițiile legii;
-Furnizori publici de servicii sociale;
-Furnizori privați: asociații, fundații și cultele religioase;
-G.A.L., conform legislației în vigoare
Fondurile disponibile (valoarea publică) pentru Măsura 3 „Îmbunătățirea infrastructurii sociale în teritoriul G.A.L. Codrii Herței” sunt de 322.399,00 Euro.
Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 161.199,00 Euro.
– Măsura 4 „Îmbunătățirea infrastructurii minorității rome în teritoriul G.A.L. Codrii Herței”
Solicitanții eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 4 „Îmbunătățirea infrastructurii minorității rome în teritoriul G.A.L. Codrii Herței” sunt:
-Autoritățile administrației publice locale, conform legislației în vigoare;
-ONG-uri acreditate conform legislației în vigoare;
-Alte entități de drept public sau privat acreditate conform legislației în vigoare.
Fondurile disponibile (valoarea publică) pentru Măsura 4 “Îmbunătățirea infrastructurii minorității rome în teritoriul G.A.L. Codrii Herței” sunt de 164.360,00 Euro.
Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 41.090,00 Euro.
– Măsura 5 „Servicii de bază și reînnoirea satelor în teritoriul G.A.L. Codrii Herței”
Solicitanții eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 5 „Servicii de bază și reînnoirea satelor în teritoriul G.A.L. Codrii Herței” sunt:
-Autoritățile administrației publice locale și asociațiile acestora conform legislației naționale în vigoare;
-ONG-uri definite conform legislației în vigoare.
Pentru a fi eligibil, solicitantul de finanțare/fiecare membru al parteneriatului, după caz trebuie să aibă personalitate juridică.
Fondurile disponibile (valoarea publică) pentru Măsura 5 „Servicii de bază și reînnoirea satelor în teritoriul G.A.L. Codrii Herței” sunt de 1.352.813,00 Euro.
Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect este de 75.156,00 Euro.
Apelul de selecție a fost deschis în data de 15.09.2017, perioada de depunere a proiectelor va fi 15.09.2017 – 13.11.2017.
Data limită de depunere este 13.11.2017, orele 16.00. Proiectele se vor depune la sediul G.A.L. Codrii Herței din localitatea Dragalina, comuna Cristinești, județul Botoșani, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 9.00-16.00.
Informații detaliate privind accesarea și derularea măsurii sunt cuprinse în Ghidul Solicitantului în vigoare, disponibil pe site-ul Asociației Grupul Pentru Dezvoltare Locală – G.A.L. Codrii Hertei, www.codriihertei.ro.
Pentru informații suplimentare, Asociația Grupul pentru Dezvoltare Locală – G.A.L. Codrii Herței va pune la dispoziție un birou de relații cu publicul deschis de luni pana vineri, de la 8.00-16.00, la sediul din localitatea Dragalina, comuna Cristinești, județul Botoșani. Ne puteți contacta la numărul de telefon – 0752109965, e-mail: codrii.hertei@yahoo.ro.
Variantele electronice (suport CD/DVD) sau pe suport tipărit a informațiilor detaliate aferente măsurii lansate sunt disponibile la sediul G.A.L. Codrii Herței.