Două mașini s-au ciocnit, marți seară, la Siret, din cauza unui șofer beat. Tamponarea a avut loc pe str. Lațcu Vodă.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că în timp ce conducea autoturismul, un localnic de 59 de ani, a pătruns pe contrasens și a acroșat autoturismul condus regulamentar de un tânăr de 20 de ani din localitate.
![]()
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru tânărul de 20 de ani și de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 59 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, arată Poliția, într-un comunicat de presă.








Cred ca e orasul cu cei mai periculosi si idioti soferi din Romania !! e dezasrtu cum circula !