Un bărbat a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina în balustrada unui podeț

22 octombrie 2017

Un bărbat de 50 de ani a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina în balustrada unui podeț. Un comunicat al Poliției Suceava arată că vineri după-amiază, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DC 54, din comuna Zvoriștea, un bărbat de 50 de ani, din comuna Zamostea, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a acroșat balustrada unui podeț.

Din accident, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicat.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

One comment on “Un bărbat a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina în balustrada unui podeț”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia