Sâmbătă după-amiază, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29 A, în interiorul localităţii Călugăreni, o femeie de 37 de ani, din comuna Adâncata, s-a angajat în efectuarea unui viraj la stânga pentru a intra într-o benzinărie, moment în care, a fost acroşată de autoturismul condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Suceava, angajat în depăşirea sa şi a unui microbuz ce rula în spate.
În urma impactului, autoturismul condus de femeia de 37 de ani, a fost proiectat într-un autoturism parcat în stația de alimentare cu carburant.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unui minor de 10 ani din comuna Adâncata, pasager în acelaşi autoturism.
„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, arată IPJ Suceava.