În 2018, românii se vor bucura de 11 zile libere, deoarece 11 dintre sărbătorile legale pică în zilele lucrătoare.
Potrivit B1tv, primele zile libere vor fi chiar la începutul anului. 1 ianuarie pică într-o zi de luni, iar marţi, 2 ianuarie, este zi liberă. Următoarea zi libră este 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române.
PAŞTE 2018. Când vor cădea Paştile ortodox şi cel catolic în 2018. Anul acesta Paştele catolic şi cel ortodox cad la o săptămână distanţă, în 2018. Paştele catolic pică pe 1 aprilie, iar ortodocşi sărbătoresc Învierea Domnului în 8 aprilie.
Ziua Muncii, 1 Mai, cade într-o marţi aşa că cel mai probabil bugetarii vor avea liber şi luni pentru a se bucura de o minivacanţă. Trei săptămâni mai târziu vor fi Rusaliile, aşa încât va fi încă o minivacanţă de trei zile libere.
1 Iunie, Ziua Copilului, cade vineri, iată deci încă trei zile libere
Următoarele zile libere vor fi 15 august Adormirea Maicii Doamnului, 30 noiembrie, Sfântul Andrei, cade vineri şi se uneşte cu Ziua Naţională a României, sărbătorită pe 1 Decembrie.
Crăciunul, 25 decembrie, cade anul acesta într-o marţi şi din nou cel mai probabil va fi o vacanţă de 5 zile. Şi 26 decembrie este zi liberă, conform Codului Muncii.
Care vor fi zilele libere în 2018:
– 1 ianuarie 2018 (luni) si 2 ianuarie 2018 (marţi);
– 24 ianuarie 2018 (miercuri) – Ziua Unirii Principatelor Romane;
– 8 aprilie 2018, duminică (Paşte – ortodocşi) şi 9 aprilie 2018, luni (a doua zi de Pasti);
– 1 mai 2018 (marţi) – Ziua Muncii
– 27 mai 2018 (duminică), 28 mai 2018 (luni) — Rusalii;
– 1 iunie 2018 (vineri) – Ziua Copilului
– 15 august 2018 (miercuri) – Adormirea Maicii Domnului;
– 30 noiembrie 2018 (vineri) – Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei;
– 1 decembrie 2018 ( sâmbătă) – Ziua Naţională a României;
– 25 decembrie 2018 (marţi ) şi 26 decembrie 2018 (miercuri), (prima şi a doua zi de Craciun);
– doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.
Zilele LIBERE din 2017
1 ianuarie, 2 ianuarie — Anul Nou
24 ianuarie — Ziua Unirii Principatelor Române
16 aprilie 2017 (duminică), 17 aprilie (luni) — Paștele
1 mai — Ziua Muncii
1 iunie – Ziua Copilului
4 iunie, 5 iunie — Rusalii
15 august — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie — Sfântul Andrei
1 decembrie — Ziua Națională a României
25 decembrie, 26 decembrie — Crăciunul
Potrivit prevederilor legale în vigoare, angajaţii care sunt nevoiţi să lucreze inclusiv în zilele considerate libere, vor primi în plus la salariu, adică ziua lucrată va fi plătită dublu.