Examinările pentru obținerea permisului auto de conducere se vor desfășura doar în municipiul Suceava începând cu 1 ianuarie 2018, fiind excluse la Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc.
Anunțul a fost făcut, marți, de prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, care a precizat că activitatea Serviciului pentru Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule va fi restrânsă din cauza diminuării personalului, după ce cinci examinatori s-au pensionat, dar și a timpului afectat deplasărilor în teritoriu.
„Am efectuat o analiză cu cei din acest serviciu public comunitar, în special pe această chestiune a obținerii permisului de conducere. Ne confruntăm cu o criză de personal în sensul în care avem deja cinci examinatori care s-au pensionat la data de 1 septembrie”, a precizat prefectul.
În municipiul Suceava vor fi 13 examinatori auto și vor evalua zilnic câte 16 candidați.
„Ținând cont că există diferențe mari față de condițiile de examinare dificultatea traseelor pe care se organizează examinarea candidaților pe raza nivelului județului Suceava, am decis să stabilim prin ordin de prefect începând cu data de 1 ianuarie 2018 examinarea tuturor candidaților la proba practică se va face pe raza municipiului reședință de județ astfel încât să asigurăm în primul rând condiții egale de examinare pentru toți candidații din județul Suceava și să eficientizăm aceste examinări”, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, Mirela Adomnicăi.
În medie, examinarea pentru categoria B durează 25 de minute, pentru categoriile C, CE și D în jur de 45 de minute.
Spaga de la ,,oraș,,cum se zice unde ajunge în final.Elevul/cursantul -fiecare dă la instructor intre 200-500 euro.Pana unde ajunge aceasta spaga de nu se ia nicio masura.Cei din județ dau si mai mult.Instructorii umflă preturile la greu.că altfel nu merge -așa spun ei,dar care e finalul??DNA nu este interesat???