Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Vârstnici suceveni felicitați de Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, în cadrul campaniei „Flori pentru suflet”

Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Asociația SEVA, în parteneriat cu Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și Fundația Principesa Margareta a României organizează a 6-a ediție a Campaniei „Flori pentru Suflet” în județul Suceava. Această campanie își deschide porțile pentru prima dată în județul Suceava și s-a bucurat de o largă susținere din partea societății civile și, în special, a tinerilor, fiind o modalitate de a promova alături de parteneri, colaboratori și voluntari, mesajul unei bătrâneți mai frumoase pentru vârstnicii din România.

La nivelul județului Suceava, acțiunile din cadrul campaniei se vor derula în zilele de 1 octombrie a.c. începând cu orele 13.00 și luni 2 octombrie a.c. începând cu orele 14.00 prin mobilizarea și participarea a zeci de voluntari din cadrul mai multor instituții și ONG-uri.

Voluntari din cadrul Asociației ”Tineri de succes”, Primăriei Șerbăuți, Asociației SEVA, Colegiului Național de Artă ”Ciprian Porumbescu”, Colegiului Național ”Petru Rareș”, Colegiului Național ”Ștefan cel Mare”, Colegiului Național ”Mihai Eminescu” și din cadrul DGASPC Suceava vor înmâna 600 de felicitări și flori, cu sprijinul organizatorilor – Asociația ”Niciodată Singur-Prietenii Vârstnicilor și Fundația ”Principesa Margareta a României”- persoanelor vârstnice atât din municipiul Suceava (pe stradă, în apropierea bisericilor, în parcuri, la domiciliul cadrelor didactice pensionate, vecinilor de bloc etc) cât și persoanelor vârstnice de la centrele de vârstnici (cele trei locații ale Așezământului pentru Bătrâni ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, la domiciliul persoanelor vârstnice din comuna Șerbăuți, alte centre de vârstnici din județul Suceava).
Felicitări vor primi și persoanele care au în familie o persoană vârstnică.

La nivel național, timp de aproape o săptămână, în perioada 28 septembrie – 3 octombrie, peste 50 de ONG-uri din toată țara, instituții publice, instituții de învățământ, companii sau voluntari vor susține mesajul unei bătrâneți demne pentru vârstnicii din România prin oferirea de flori și gânduri bune seniorilor.

Campania este organizată la nivel internațional de către Federația Internațională Les petits frères des Pauvres, in state precum Franța, Spania, Ungaria, Elvetia, Germania, Polonia, Mexic, Canada sau Statele Unite ale Americii. Mesajul global al campaniei este întărirea relațiilor între generații pentru a oferi bâtrâneți frumoase și lipsite de griji, prin mobilizarea de voluntari în sprijinul vârstnicilor.
La nivel mondial, din ce în ce mai mulți vârstnici sunt afectați de izolare socială și singurătate. În România, conform unui studiu realizat de GfK pentru Fundația Principesa Margareta a României, unul din doi vârstnici din România este afectat de singuratate sau trăiește sentimentul inutilității. Prin campaniile și acțiunile sale, Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor și partenerii săi încearcă să combată aceste fenomene.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a împlinit anul acesta, 20 de ani de activitate. În toți acești ani s-au făcut progrese deosebite în protecția copilului dar și în protecția persoanelor vârstnice și cu handicap, asigurând respectarea drepturilor acestora dar și protecție specială pentru cei aflați în situație de risc. Ne dorim ca și celelalte instituții să acorde o mai mare atenție persoanelor aflate în nevoi, fie copii, vâstnici sau persoane cu handicap iar comunitatea să acorde respectul și sprijinul cuvenit generației care se află la baza dezvoltării noastre fizice, profesionale și spirituale.

Asociația SEVA al cărei președinte este doamna Angela Zarojanu, este o asociație non-profit, implicată în multe campanii și evenimente dedicate persoanelor care necesită sprijinul și implicarea societății civile la nivelul județului Suceava, fiind un catalizator atât între generații cât și între profesioniști din diverse instituții sucevene.

Asociația Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor, asociație înființată de Fundația Principesa Margareta a României și Les petits frères de Pauvres (Franța) dorește să dezvolte și să extindă la nivel național activitățile în sprijinul vârstnicilor singuri, preluând modelul de intervenție al partenerului francez, organizație cu o experiență de peste 70 ani în combaterea izolării și sărăciei în rândul vârstnicilor. În prezent, asociația are peste 1000 de beneficiari și 200 de voluntari în București, Constanța, Ploiești, Pitești, Brăila si, mai nou in Targoviște – start-up cu ocazia Zilei Internationale a Varstnicilor. Mai multe detalii pe www.niciodatasingur.ro.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*