Bărbatul din Dumbrăveni, care și-a bătut soția până a ucis-o, arestat preventiv

25 septembrie 2017

Bărbatul din comuna Dumbrăveni, care și-a bătut soția  a fost arestat preventiv, luni. Gheorghe Magazin a fost trimis pentru 30 de zile după gratii de magistrații Tribunalului Suceava, deocamdată, pentru violență în familie.

Instanța „dispune arestarea preventivă a inculpatului Magazin Gheorghe, în prezent aflat în stare de reţinere în Arestul IPJ Suceava, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.09.2017 până la data de 24.10.2017 inclusiv, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie”, se arată în decizia instanței.

O femeie, în vârstă de 68 de ani, din comuna Dumbrăveni a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, din cauza loviturilor primit, cel mai probabil de la soțul ei, un împătimit al băuturilor alcoolice.

O vecină a acesteia, care venise în vizită, a găsit-o pe Veronica Magazin moartă și a chemat imediat polițiștii.

Cadavrul femeii avea mai multe răni, semn că aceasta fusese bătută crunt. Soțul acesteia, Gheorghe Magazin, de 64 de ani, este principalul suspect. Trupul neînsuflețit a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei.

Șocant! Femeie ucisă în bătaie la Dumbrăveni

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

2 comments on “Bărbatul din Dumbrăveni, care și-a bătut soția până a ucis-o, arestat preventiv”

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia