Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Contrabandist trimis în judecată. A prejudiciat statul cu aproape 18.000 de lei

Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava pentru contrabandă, la data de 18 septembrie 2017.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 03 spre 04 martie 2012, orele 20.30, Grigor Eduard Ștefan a preluat și transportat pe Str. Grigore Alexandru-Ghica din Municipiul Suceava, cu autoturismul marca Land Rover, cantitatea de 1.900 pachete cu ţigări marca Viceroy având aplicate timbre fiscale emise de autorităţile ucrainene, bunuri care trebuiau plasate sub un regim vamal.

Cunoscând faptul că acestea provin din contrabandă, bărbatul a refuzat să oprească la solicitarea organelor de poliție și, în cadrul urmăririi, acesta a abandonat autoturismul cu produsele de contrabandă pe Str. Socului din Municipiul Suceava.

Acesta a creat un prejudiciu de 17.866 lei, reprezentând valoarea în vamă, taxele vamale, TVA şi accizele neachitate, la care se adaugă penalităţi de întârziere până la momentul plăţii efective.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*