Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Aproape 580 de șoferi testați cu etilotestul. 21 au rămas fără permise de conducere

În perioada 08. – 10 septembrie 2017, Serviciul Rutier – IPJ Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ, în scopul depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă legislaţia rutieră în vigoare.

În cadrul acţiunii au fost constatate 17 infracţiuni, din care: 6 alcoolemii, 2 de refuz de recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și 9 alte cauze.

De asemenea, au fost aplicate 167 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 79.520 lei.
Pentru abaterile săvârşite în trafic au fost reţinute 21 de permise de conducere.

Totodată, pentru defecţiuni tehnice şi alte abateri au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.
În cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest peste 577 de şoferi.

Prezentăm alăturat câteva exemple ale unor şoferi care au condus sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu viteză excesivă punând în real pericol siguranţa traficului rutier. Din fericire, prezenta activă a poliţiştilor în teren a făcut ca aceşti şoferi să fie opriţi înainte de producerea unor tragedii.
Un bărbat de 36 de ani, din comuna Şaru Dornei, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul pe strada Unirii din municipiul Vatra Dornei, având permisul de conducere reţinut şi a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. I s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

La 09.09.2017, ora 00.14, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de supraveghere şi control al traficului rutier, pe str. Calea Cernăuţi, din localitate, a efectuat semnalul regulamentar de oprire prin punerea în funcţiune a semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialei de poliţie pentru un autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-şi deplasarea.
După urmărirea și blocarea autoturismului în cauză, de către două autospeciale de poliție, conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat de 42 de ani, din comuna Marginea, care figurează în baza de date cu permisul de conducere „cu restricţii-reţinut”.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,71 mg/l alcool în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”„conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.

La 08.09.2017, ora 23.25, polițiști din cadrul SPR 13 Bălcăuți, au oprit pe DC 39 din localitatea Calafindești, autoturismul condus de către un tânăr de 34 ani, localnic.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

La 10.09.2017, orele 02.50, polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier și Biroului de Ordine Publică Rădăuți, aflați în exercitarea atribuțiunilor de serviciu pe strada Piața Unirii, l-au identificat pe un tânăr de 25 ani din comuna Sucevița, conducând. Acesta prezenta halenă alcoolică motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge” ce va fi soluționat procedural de Compartimentul Rutier Rădăuți.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Aproape 580 de șoferi testați cu etilotestul. 21 au rămas fără permise de conducere | Moldova24

Lăsați un comentariu

*