Social democrații suceveni critică liberalii, care, în frunte cu Gheorghe Flutur și Ion Lungu, au ales să participe la mitingul pentru susținerea realizării autostrăzii A8, Ungheni-Iași-Târgu Mureș în loc să de întâlnească cu ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.
Potrivit acestora, mitingul a fost unul „inutil”.
„[…] ne punem și noi întrebarea cât de ridicat trebuie să fie gradul de ipocrizie al unor parlamentari liberali suceveni care, în contextul unor ample lucrări de reabilitare a unor drumuri naționale (DN 2, DN 2E, DN 17, DN 18), al demarării în această toamnă a procedurilor pentru proiectarea și execuția autostrăzii Iași – Târgu Mureș, al finanțării prin PNDL pentru reabilitarea a 8 drumuri județene în valoare de aproximativ 217 milioane lei, afirmă în presa locală că Guvernul PSD și ministrul Transporturilor blochează dezvoltarea județului Suceava prin lipsa investițiilor în rețeaua de drumuri. Ne întrebăm de asemenea de ce liderii liberali din județ au ales să participe la mitinguri inutile în loc să se întâlnească cu ministrul Transporturilor pentru găsirea unor soluții concrete la problemele județului”, arată social democrații.