Un puști aflat pe bicicletă, lovit de o mașină, la Câmpulung Moldovenesc

29 august 2017

Luni seară, în timp ce conducea autoturismul pe strada 1 Mai din municipiul Câmpulung Moldovenesc, ajungând în intersecția cu strada Vornic Ghiorghiu, un localnic de 36 de ani, a intrat în coliziune cu bicicleta condusă de un minor de 10 ani din aceeași localitate, care, din neatenție și fără să fie supravegheat, a pătruns pe mijlocul părții carosabile și nu a mai putut evita coliziunea.

În urma impactului, minorul a suferit leziuni minore, fiind transportat de mama sa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, transmite IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia