Un preot, în vârstă de 40 de ani, a produs un accident, vineri după-amiază, în municipiul Suceava, după care a părăsit locul accidentului. Preotul Ciprian Hirghiligiu, de la Parohia Sf. Constantin şi Elena, în timp ce conducea autoturismul pe str. Tineretului, a surprins şi accidentat pe unminor de 6 ani, din comuna Comăneşti, care a pătruns cu bicicleta de pe str. Păcii pe str. Tineretului, fără a se asigura.
Imediat după producerea accidentului rutier conducătorul auto a oprit maşina a discutat cu victima şi întrucât acesta a spus că nu a suferit leziuni a plecat de la faţa locului. Ulterior în jurul orei 15.30 conducătorul auto, a revenit la faţa locului, unde a rămas până la sosirea echipei operative.
„În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,48 mg./l. alcool pur în aerul expirat, după care i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar ce cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, ,,părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie”. şi ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului””,se arată într-un comunicat al Poliției.