Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Șofer încătușat după ce a condus beat. Soția l-a dat pe mâna poliției

Un bărbat de 31 de ani, din comuna Cacica, a fost încătușat de polițiști, luni, după ce a fost prins beat la volan și a încercat să se sustragă controlului.

Cea care l-a dat pe mâna polițiștilor a fost chiar soția sa, o femeie de 23 de ani, care a sunat în jurul orei 00.30 la 112 și a anunțat că soţul său conduce autoturismul pe drumuri publice, sub influența băuturilor alcoolice.

În urma măsurilor operative întreprinse de polițiști, autoturismul condus de bărbatul de 31 de ani din comuna Cacica a fost oprit în trafic pe DN 2E, în localitatea Vârful Dealului.

„Întrucât cel în cauză a încercat să se sustragă controlului, a fost imobilizat prin încătuşare, fiind condus la sediul Poliţiei oraşului Gura Humorului, unde, a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” ce va fi soluționat procedural”, se arată într-un comunicat al Poliției Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Șofer încătușat după ce a condus beat. Soția l-a dat pe mâna poliției | Moldova24

Lăsați un comentariu

*