Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Peste 90 de șoferi lăsați fără permise și aproape 1.300 de amenzi date de polițiștii suceveni în câteva zile

În vederea asigurării climatului de siguranţă publică, diminuării riscului rutier, precum şi pentru protejarea populaţiei împotriva actelor de comerţ ilicit, poliţiştii din cadrul I.P.J. Suceava au desfăşurat acţiuni şi controale în perioada 14 – 20.08.2017, zilnic, peste 270 de poliţişti, acţionând la nivelul judeţului.

În această perioadă au acţionat zilnic 9 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice. De asemenea, aparatul radar laser TrueCam a fost utilizat pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză. Alte 80 de autospeciale de poliţie au fost prezente zilnic în teren pentru descurajarea faptelor antisociale şi intervenţia promptă la evenimente. În această perioadă au fost organizate zilnic 82 de patrule de ordine publică şi 23 de echipaje rutiere pentru monitorizarea traficului.

Poliţiştii au intervenit în această perioadă la 562 de evenimente, 431 dintre acestea fiind semnalate prin SNUAU 112.

Au fost organizate 109 acţiuni în cadrul cărora au fost aplicate 1289 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 451.073 lei. Au fost aplicate 179 de sancţiuni la Legea 61/1990 republicată privind ordinea şi liniştea publică, 1012 de sancţiuni la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi 98 de sancţiuni la alte acte normative.
Pentru depăşirea regimului legal de viteză au fost aplicate 484 de sancţiuni contravenţionale.

Au fost reţinute 95 permise de conducere, din care 10 pentru alcool, 40 pentru viteză şi 45 pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase 42 de certificate de înmatriculare.
Urmare a intensificării activităţilor de patrulare, a activităţilor investigative desfăşurate şi a prezenţei sporite în teren au fost prinşi în flagrant 24 de autori de infracţiuni, fiind dispuse măsuri preventive faţă de 5 persoane.

În aceeaşi perioadă au fost depistate 6 persoane urmărite la nivel naţional şi internaţional.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Peste 90 de șoferi lăsați fără permise și aproape 1.300 de amenzi date de polițiștii suceveni în câteva zile | Moldova24

Lăsați un comentariu

*