Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Șofer din Iaslovăț prins cu 149 km/h. Peste 30 de vitezomani lăsați fără permise de polițiști

 

Viteza excesivă este, în continuare, una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. Din fericire prezenţa activă a poliţiştilor în trafic şi măsurile luate au făcut ca în această minivacanţă să nu se producă accidente rutiere grave pe drumurile din judeţul nostru, neînregistrându-se nici un deces sau rănit grav.

În perioada 11.08.-15.08.2017 şi în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic şi depistării conducătorilor auto care încalcă legislaţia rutieră în vigoare, Serviciul Rutier Suceava împreună cu birourile şi formaţiunile de profil din teritoriu au organizat acţiuni pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză, a depăşirilor neregulamentare şi pentru reducerea riscului rutier datorat conducerii de vehicule sub influenţa alcoolului, în zonele sau pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, cu efective mărite pe drumurile publice din judeţ.
Toate autospecialele dotate cu aparate radar au acţionat zilnic pe drumurile naţionale şi europene şi zilnic 48 de poliţişti rutieri au fost la datorie.

Au fost aplicate 1169 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 497.504 lei, majoritatea – 627 pentru depăşirea regimului legal de viteză, dar şi 10 pentru consum de alcool.

Au fost ridicate 89 de permise de conducere (10 pentru alcool, 32 pentru viteză şi 47 pentru alte bateri) şi 35 certificate de înmatriculare, fiind constatate 17 infracţiuni la regimul rutier.

Un tânăr de 22 ani din com. Rădăşeni, jud. Suceava, a condus autoturismul pe Calea Unirii din mun. Suceava având o concentraţie alcoolică de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un bărbat de 30 ani din Stulpicani, a condus auto pe DJ 177A – Doroteia aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice , 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Un bărbat de 43 de ani din mun. Fălticeni, a condus autoturismul pe DN 2H Milişăuţi cu o viteză de 126 km/h (+76).
Un tânăr de 24 ani din Iaslovăţ, cu autoturismul pe DN2, a depăşit neregulamentar şi a condus cu viteza de 149 km/h în zonă cu limitare a vitezei la 70 km/h (+79).

Astfel de acţiuni vor continua pe toată perioada sezonului estival, siguranţa rutieră fiind o prioritate a poliţiştilor, având în vedere valorile crescute de trafic ce se vor înregistra şi în perioada următoare.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor şi indicatoarelor rutiere şi adaptarea în permanenţă a vitezei de deplasare la condiţiile de drum. Viteza excesivă şi consumul de alcool generează accidente cu urmări din cele mai grave!


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Șofer din Iaslovăț prins cu 149 km/h. Peste 30 de vitezomani lăsați fără permise de polițiști | Moldova24

Lăsați un comentariu

*