Trei șoferi au chefuit cu mult alcool, apoi s-au urcat la volan. Polițiștii i-au tras pe dreapta și i-au sancționat.
La data de 12 august, în jurul orei 00.19, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe DJ 177A din oraşul Frasin, autoturismul condus de un bărbat de 49 de ani din comuna Stulpicani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
La data de 12.08.2017, ora 22.15, o patrulă din cadrul Secţiei 13 Poliţie Rurală Bălcăuţi a oprit pentru control pe DC 38, din comuna Grăniceşti, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un bărbat de 53 de ani din municipiul Suceava.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
La data de 13.08.2017, ora 00.56, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava a oprit pentru control pe B-dul George Enescu din municipiul Suceava, autoturismul condus de un tânăr de 26 de ani din comuna Zamostea.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.