Tânărul de 19 ani care a intrat cu mașina cu viteză în trei persoane, de pe o bancă din Rădăuți, a fost reținut de polițiști. El este cercetat pentru „vătămare corporală din culpă” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”.
„Tânărul de 19 ani, fiind reținut pentru 24 de ore și încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca, la data de 11.08.2017, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți în vederea luării unei măsuri privative de libertate”, precizează IPJ Suceava.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în jurul orei 21.45, în timp ce conducea autoturismul pe strada Piața Unirii din municipiul Rădăuți, un tânăr de 19 ani din comuna Volovăț a efectuat un viraj spre dreapta, ocazie cu care, pe fondul vitezei, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a lovit o bancă de pe trotuar pe care se aflau mai multe persoane.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a 3 tineri ce se aflau pe bancă, respectiv un tânăr de 27 de ani, o tânără de 25 de ani, ambii din municipiul Rădăuți și un tânăr de 28 de ani din comuna Satu Mare.