Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

Eveniment cultural de excepție la Suceava: expoziţia „Ştefan cel Mare. Din istorie în veşnicie”

Muzeul Bucovinei Suceava şi Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti, în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă al României Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei Chişinău, Muzeul Judeţean Vaslui, Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, Complexul Muzeal Judeţean „Iulian Antonescu” Bacău, Muzeul Judeţean Botoşani, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ şi Muzeul Naţional al Literaturii Române Bucureşti, organizează în perioada 14 august 2017-15 februarie 2018 expoziţia Ştefan cel Mare. Din istorie în veşnicie.

Evenimentul este dedicat împlinirii a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a marelui voievod. Organizatorii au considerat necesară readucerea în prim plan, atât a personalităţii lui Ştefan cel Mare, care constituie şi astăzi un model, cât şi a Sucevei medievale, la vremea respectivă principala reşedinţă domnească, centru politic, militar şi religios al Moldovei.

Cele peste 250 de obiecte de patrimoniu din expoziţie vin să ilustreze, fiecare în parte, ceea ce a făcut ca Moldova epocii lui Ştefan să fie preţuită de către aliaţi, admirată de duşmani şi niciodată uitată de urmaşii oştenilor care i-au stat alături domnului în fiecare bătălie. Dintre numeroasele exponate, care vor stârni admiraţia oricărui iubitor de istorie, amintim stindardul liturgic dăruit de către Ştefan cel Mare Mănăstirii Zografu, o spadă decorată pe buton cu numele Ştefan, similară celei aflate la Muzeul Topkapî din Istanbul, descoperită la Curtea Domnească din Vaslui, în cercetare arheologică, panaghiarul dăruit de Alexandru, fiul lui Ştefan cel Mare, ctitoriei sale Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului de la Bacău, precum şi numeroase tezaure monetare şi cu obiecte de podoabă datând de la sfârşitul secolului XV şi începutul secolului XVI, precum şi multe altele, pe care vă invităm să le descoperiţi.

Expoziţia are un catalog în care sunt prezentate toate piesele expuse şi texte cu privire la domnia lui Ştefan cel Mare. Volumul beneficiază de un Cuvânt înainte aparţinând prof. univ. dr. Ştefan S. Gorovei, cel mai important cercetător al domniei lui Ştefan cel Mare.

Coordonatorii proiectului sunt: din partea Muzeul Bucovinei Suceava, dr. Constantin-Emil Ursu, director general, şi dr. Monica Dejan, şef al Serviciului de Arheologie, iar din partea Muzeului Naţional de Istorie a României, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general, şi dr. Oana Ilie, şef al Secţiei de Istorie Medievală, Modernă şi Contemporană.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Eveniment cultural de excepție la Suceava: expoziţia „Ştefan cel Mare. Din istorie în veşnicie” | Moldova24

Lăsați un comentariu

*