Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Accident la Zamostea! Trei persoane au ajuns la spital

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier care s-a petrecut, duminică, în comuna Zamostea. În timp ce conducea autoutilitara pe DJ 291A, în comuna Zamostea, un bărbat de 33 de ani, din comuna Zvoriștea, nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul condus în fața sa de un bărbat de 61 de ani din municipiul Suceava, care a încetinit pentru a efectua un viraj la stânga, intrând în coliziune față spate cu acesta, după care, l-a proiectat în afara părții carosabile.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 61 de ani, a unei femei de 58 de ani, din municipiul Suceava și a unei femei de 75 de ani, din comuna Zamostea, ambele pasagere în autoturismul condus de acesta, care au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, susțin polițiștii.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*