Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ciocnire între două mașini la Dorna Candrenilor. Un bărbat a fost rănit

Două mașini s-au ciocnit, apoi una s-a răsturnat, vineri seară, la Dorna Candrenilor.

În timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în comuna Dorna Candrenilor, pe o porţiune de drum în aliniament, un bărbat de 50 de ani, din județul Satu Mare, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un tânăr de 25 de ani din comuna Coșna, după care s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 50 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, potrivit IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Ciocnire între două mașini la Dorna Candrenilor. Un bărbat a fost rănit | Moldova24

Lăsați un comentariu

*