Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

FOTO! Două hale ale unei societăți de prelucrare a lemnului au ars într-un incendiu

Două hale ale unei societăți de prelucrare a lemnului au ars într-un incendiu care a avut loc în noaptea de joi spre vineri.

Potrivit unui comunicat al ISU Suceava, pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Gura Humorului, cu sprijinul colegilor de la subunităţile din Câmpulung Moldovenesc, Suceava, Fălticeni şi Solca, împreună cu angajaţii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Stulpicani, au intervenit (cu 8 autospeciale de stingere, 2 autocamioane cu motopompe remorcabile şi o ambulanţă SMURD) pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o societate cu profil de prelucrare a lemnului din oraşul Frasin.

La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau la hala de gatere, existând pericolul de propagare la construcţiile învecinate şi la un depozit de buşteni. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Au ars hala de gatere pe 1.500 mp şi hala de prelucrare cherestea pe 240 mp. S-au degradat aproximativ 30 mc de cherestea, 10 mc de buşteni, 3 gatere, o maşină de cepuit, 2 circulare, 15 motoare electrice, 6 motofierăstraie şi altele.

„Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost efectul termic al curentului electric, generat de cabluri electrice defecte sau neizolate corespunzător”, se arată în comunicat.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Două hale ale unei societăți de prelucrare a lemnului au ars într-un incendiu | Moldova24

Lăsați un comentariu

*