Un bărbat beat criță a fost dus la spital după ce s-a răsturnat cu un moped. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, joi, în jurul orei 14.35, în timp ce conducea mopedul neînregistrat pe DC 65 din comuna Dumbrăveni, un localnic de 33 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în șanțul din partea dreaptă.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului mopedului, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici categorie auto. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural”, se arată în comunicat.