Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Peste 120 de străini lucrează în județul Suceava. Provin din țări precum Turcia, Iran, China, Israel

Un număr de 124 de străini lucrează în județul Suceava, potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Suceava. Este vorba despre angajați din Israel, Turcia, Iran, China, Siria, Republica Moldova și Ucraina.

Din cele 124 de persoane, 58 sunt detașate din statele membre ale Uniunii Europene  conform Ordonanţei Guvernului nr. 25 din 2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor.

13  dintre străinii care lucrează în județul Suceava sunt administratori de firme, cinci sunt asistenţi manager, 30 lucrează în servicii, 28 în comerţ, 10 în construcţii, opt în transporturi, cinci în restaurante, doi în silvicultură, unul în panificație, iar 17 în alte domenii de activitate.

Cei mai mulți lucrează în zona Rădăuți, respectiv 11, iar la Fălticeni sunt 5.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*