Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Măsuri dispuse la nivelul județului Suceava pentru prevenirea cazurilor de rujeolă

Subprefectul județului Suceava, Silvia Boliacu, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Viorel Seredenciuc, Florin Sinescu, șef Serviciu Dezvoltare Economică, Servicii Publice și Tehnologia Informației- Prefectura Suceava, directorul adjunct executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Cătălina Zorescu, și președintele Asociației Județene a Medicilor Generaliști și Medicilor de Familie, dr. Irina Franciuc au participat, marți 18 iulie, la videoconferința organizată de ministrul Sănătății, Florian Dorel Bodog, pe tema camaniei de vaccinare antirujeolică. Gazda videoconferinței a fost ministrul de Interne, dna Carmen Dan.

Ministrul Sănătății a prezentat câteva măsuri ce trebuie luate, la nivelul județelor, pentru ca epidemia de rujeolă apărută în 2016 să fie eliminată. Astfel, directorii direcțiilor județene de sănătate publică vor mobiliza personalul propriu în colaborarea cu toți medicii de familie, care trebuie să intensifice acțiunile de vaccinare a copiilor aflați pe listele de asigurați și să identifice toți copiii nevaccinați.

“Ne aflăm într-un moment bun pentru a reuși să combatem această boală, deoarece avem stocuri suficiente de vaccin ROR, avem o Lege care va corecta multe din deficiențele și problemele actuale și avem o echipă guvernamentală profesionistă”, a declarat ministrul Bodog.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a apreciat că pentru reușita acestei campaniei este nevoie de o colaborare foarte strânsă între Prefectură, consilii județene, autorități publice locale și direcțiile de sănătate publică, iar în acest sens se va constitui, la nivelul fiecărui județ, o echipă reprezentată prin prefect, directorul DSP, un reprezentant al președintelui de Consiliu Județean, care să răspundă de relația cu primăriile.

Ministrul Carmen Dan a adresat rugămintea ca, la nivelul primăriilor, “prin demersul dvs. să se delege un reprezentant care să se ocupe, în mod direct, de a identificarea tuturor zonelor cu vulnerabilitate în ce privește vaccinarea, a zonelor cu acces dificil la servicii medicale, a celor care au, preponderent, populație romă și a localităților fără medic de familie”.

Ministrul Carmen Dan a mai precizat că prefecții au misiunea de a solicita primarilor să mobilizeze asistenții medicali comunitari, mediatorii sanitari romi, care au competența și responabilitatea de a sprijini medicii de familie în identificarea, mobilizarea și vaccinarea copiilor din în comunitățile cu risc.

De asemenea, consiliile județene vor desemna o persoană care să asigure relația cu primăriile în realizarea acestei evaluări, iar în zonele fără medic de familie primarii, împreună cu DSP-urile, vor identifica una sau 2 unități care vor fi desemnate ca centre de vaccinare.
Situația evaluării zonelor cu dificultate, în ce privește riscul de nevaccinare, trebuie prezentată celor două ministere la data de 25 iulie.

Potrivit situației transmise de Direcția de Sănătate Publică Suceava, la această dată, în stoc se află 7135 doze de vaccin pentru imunizarea copiilor împotriva rujeolei, totalul dozelor asigurate de Ministerul Sănătății, pe primul semestru al anului 2017 fiind de 8472. În județul Suceava, la începutul lunii iulie au fost raportate doar două cazuri de rujeolă.

Imediat după videoconferință, subprefectul Silvia Boliacu a solicitat Direcției de evidență a populației o situație referitoare la numărul copiilor din județ care au vârsta de vaccinare, pentru constituirea unei baze de date, cât mai reale, pentru campania de vaccinare. De asemenea, subprefectul Silvia Boliacu a precizat că a fost emis un ordin privind constituirea echipei de monitorizare a măsurilor stabilite de cele două ministere și a fost transmisă, primăriilor din județ, o adresă privind implicarea lor în campania de vaccinare.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Măsuri dispuse la nivelul județului Suceava pentru prevenirea cazurilor de rujeolă | Moldova24

Lăsați un comentariu

*