Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ajutor de minimis pentru crescătorii de ovine care comercializează lână

Crescătorii de ovine vor primi un sprijin financiar de 1 lei/kg pentru lâna comercializată, potrivit unei hotărâri de guvern adoptată în ședința de astăzi.

Este vorba de o schemă de ajutor de minimis care are o finanțare de 36 de milioane de lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale prevăzute pe anul 2018.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 de euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual (2018) și în cele două exerciții financiare precedente (2016, 2017).

Derularea sprijinului  se face prin direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București.

Sumele reprezentând ajutoare de minimis se plătesc într-o singură tranșă anuală.

Beneficiarii sunt persoanele fizice care au atestat de producător, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoanele juridice și orice forme asociative cu personalitate juridică.

De asemenea, beneficiarii trebuie să dețină o exploataţie  de ovine înregistrată în Registrul Național al Exploatațiilor, și să facă dovada comercializării cantității de lână pentru care solicită acordarea sprijinului.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Ajutor de minimis pentru crescătorii de ovine care comercializează lână | Moldova24

Lăsați un comentariu

*