O școală din comuna Marginea, începută în urmă cu mai mulți ani, va fi finalizată cu bani prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Este vorba despre Școala nr. 4, a cărei lucrări sunt executate de Test Prima.
Termenul de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.
„Avem lucrări la școala nr.4 pentru finalizarea Școlii nr 4, școală cu opt săli de clasă și două grupe de grădiniță. Avem toate fondurile alocate pentru ea. Am semnat contractul de finanțare cu Ministerul Dezvoltării, am scos lucrarea la licitație, s-a încheiat contractul și se fac lucrări intense. Lucrările au început în urmă cu 12-13 ani, s-au stopat lucrările din lipsă de fonduri, iar acum o finalizăm. Este vorba de lucrări de 47 de miliarde de lei vechi”, a precizat primarul comunei Marginea, Dumitru Nichitean.