Vineri 22 Noiembrie 2024, Actualizat acum 326 zile 12:00 am

A dat un hoverboard de 700 de lei pe două batoane de ciocolată. Cum a fost păcălită o suceveancă

O femeie de 36 de ani, din municipiul Suceava, a vrut să vândă un hoverboard cu 700 de lei, dar a fost înșelată de așa zisul cumpărător.

La 29 iunie 2017, femeia a postat pe un site specializat un anunț prin care vindea un hoverboard, cu suma de 700 lei, sens în care a fost contactată pe telefonul mobil de o persoană din municipiul Cluj-Napoca, care i-a oferit în schimb un telefon mobil.

Suceveanca a fost de acord și a trimis la adresa din municipiul Cluj-Napoca hoverboard-ul, urmând ca în zilele următoare să primească la adresa sa telefonul mobil.

Până la 04 iulie 2017, femeia a ținut legătura telefonic cu bărbatul respectiv și a aflat că acesta a primit hoverboardul.

În aceeași zi, seara a fost contactată telefonic de un reprezentant al unei firme de curierat rapid, care i-a adus coletul de la bărbatul din Cluj-Napoca, iar după ce a semnat de primire, a desfăcut cutia, constatând că în interior se aflau două batoane de ciocolată și o cutie goală ce provenea de la un telefon mobil. Prejudiciul creat prin comiterea infracțiunii este de 1.000 lei.
Supărată, femeia a apelat la poliție, iar oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru înșelăciune.

Polițiștii recomandă să verificați dacă site-ul cu care faceți tranzacția este de încredere (dacă oferă date de identificare complete – contact, adresă, cod de înregistrare fiscală etc.) şi să analizaţi opiniile altor cumpărători, condiţiile de livrare şi de garanţie.

Atacurile informatice de tip phishing urmăresc colectarea de informaţii personale, precum numerele de cont şi de card ori codurile folosite. Este indicat să nu se completeze niciun formular online în care se cer datele personale, să nu se deschidă emailuri de tip SPAM şi să se instaleze un program anti-phishing.

De asemenea, ar trebui să verificați de fiecare dată lista tranzacţiilor efectuate cu cartea de credit, pentru a preîntâmpina eventualele încasări suplimentare.

Totodată, se recomandă folosirea unui serviciu de curier cu plata ramburs, ce permite deschiderea coletului la primire, asigurându-vă astfel că plătiți pentru ce ați comandat.

De asemenea, recomandă atenţie maximă atunci când alegeţi să achiziţionaţi bunuri de la persoane fizice postate pe anumite site-uri de profil şi să nu efectuaţi plăţi în avans.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Atenție la cumpărăturile online! Un sucevean a comandat un telefon mobil, dar când a văzut ce avea în colet a mers direct la poliție | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*