Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Trei licee din Suceava cu promovabilitate zero la Bacalaureat. Vezi care sunt!

Trei licee din Suceava nu au avut nici măcar un candidat promovat la Bacalaureat, în sesiunea din vară. Este vorba despre Liceul Teoretic „Moldova” Suceava, care a avut patru candidați, Liceul Tehnologic „Moldova” Suceava, cu cinci candidați, și Centrul de Studii „Ștefan cel Mare și Sfânt” Bucovina Câmpulung Moldovenesc, cu cinci candidați. Niciunul dintre candidații de la aceste licee particulare nu a fost declarat admis.

Niciun elevi din județul Suceava nu a obținut media 10 la Bacalaureat, în sesiunea din vară. Cea mai mare media a fost 9,95 și a fost obținută de Mădălina Andrada Dan, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava. Următoarea medie este 9,93 și a fost obținută de Anastasia Costina Bumbac, de la același colegiu.

Potrivit unei statistici a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Suceava, au fost înscriși 5.192 de elevi, 95,53% (4.960) au fost prezenți, iar 232 nu s-au prezentat.

Trei absolvenți au fost eliminați pentru că au fost prinși copiind.  26,45% (1.312) dintre candidați au fost respinși, dintre care 1.041 cu medii sub 5, iar 271 cu medii între 5 – 5,99.

Un număr de 3.645 (73,49%) dintre candidați au promovat examenul, din care: 751 cu medii între 6-6,99
1045 cu medii între 7-7,99, iar 1164 cu medii între 8-8,99.

De asemenea, 685 au avut medii între 9-9,99 și niciunul nu a reușit să obțină nota maximă.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Top cinci cele mai bune licee din județ, după promovabilitatea la bacalaureat | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*