Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Afacerist sucevean condamnat pentru evaziune fiscală

Administratorul unei societăți comerciale din municipiul Suceava a fost condamnat, luni, de Tribunalul Suceava la doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, pentru evaziune fiscală. Este vorba despre afaceristul Bogdan Mugurel Cojocariu.

Decizia este cu drept de apel.

Potrivit procurorilor, societatea S.C. Madeintech SRL Suceava a fost înfiinţată în anul 2005 cu sediul social în municipiul Suceava, cu obiect de activitate ,,comerţ cu ridicata al altor componente şi echipamente electronice”, administrată de către inculpatul Cojocariu Bogdan-Mugurel.

like-facebookÎn evidenţele ANAF societatea S.C. Madeintech SRL Suceava, apare ca fiind inactivă începând cu data de 11.06.2009, ca urmare a faptului că nu şi-a îndeplinit obligaţiile declarative, ultimele declaraţii depuse fiind în cursul anului 2006.
Deşi declarată inactivă, în perioada 11.03.2010 – 06.04.2013, S.C. Madeintech SRL Suceava a derulat operaţiuni comerciale de vânzări de mărfuri, sens în care a emis un număr de 36 facturi fiscale către un număr de cinci societăţi comerciale beneficiare, în valoare totală de 186.063,84 lei din care TVA în sumă de 35.454,11 lei.

Faptele comise de către inculpatul Cojocariu Bogdan Mugurel, constând în aceea că în calitate de administrator la S.C. Madeintech SRL Suceava, firmă declarată inactivă, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii operaţiunile comerciale efectuate, respectiv livrările de mărfuri în sumă totală de 186.063,84 lei efectuate în baza a 36 facturi fiscale emise către un număr de cinci societăţi comerciale beneficiare, consecinţa fiind sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, constând în impozit pe profit în sumă de 24.098 lei şi TVA în sumă de 35.454 lei, total prejudiciu 59.552 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de „evaziune fiscală”.

În cauză s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător, până la concurenţa sumei de 59.552 lei, asupra bunurilor proprietatea inculpatului Cojocariu Bogdan Mugurel, respectiv o garsonieră situată în mun. Suceava.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Afacerist sucevean condamnat pentru evaziune fiscală | Moldova24

Lăsați un comentariu

*