Un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a oprit pentru control, în noaptea de duminică spre luni, pe strada Piața Unirii din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 41 ani din comuna Marginea.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere reținut din data de 31.07.2016.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, precizează IPJ Suceava.