Foto: Cezar Suceveanu
Biserica Sfântul Gheorghe (supranumită Mirăuți) din Suceava este considerată cea mai veche biserică din municipiu. Documentele vremii o atestă drept ctitorie a lui Dragoș-Voievod.
Între anii 1402- 1522 a fost Catedrală mitropolitană, iar în perioadă anilor 1992-2001, locașul a fost supus unor ample lucrări de restaurare, descoperindu-se aici un număr de 32 de morminte, printre care și mormântul Doamnei Evdochia, prima soție a Voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt. Arheologii au găsit în mormânt și un veșmânt domnesc complet; este singurul veșmânt domnesc de secol XIV din Europa care a putut fi restaurat în întregime.
Ea se află situată pe Strada Mirăuți nr. 17, în apropiere de Curtea Domnească. Are hramul Sfântul Gheorghe, sărbătorit în fiecare an în ziua de 23 aprilie.
Între anii 1402-1522, Biserica Mirăuți a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană a Moldovei.
Biserica Sfântul Gheorghe-Mirăuți din Suceava a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2015, având codul de clasificare SV-II-m-A-05475.
Legende
Arhitectul austriac Karl A. Romstorfer și profesorul Isidor Onciul consemnează o tradiție locală potrivit căreia Biserica Mirăuți a fost fondată de Dragoș Vodă. Alți istorici (printre care Isidor Onciul și Mircea D. Matei) au formulat ipoteza că biserica ar fi fost ctitorită de un conducător politic local, care stăpânea acest teritoriu înainte de mutarea principalei reședințe domnești la Suceava. Nicolae Iorga presupune că feudalul ar fi purtat numele de Mirăuță și sugera că biserica ar trebui numită “a Mirăuțului”, în loc de Biserica Mirăuților.
Folcloristul Simeon Florea Marian a auzit o legendă orală relatată de mai mulți români din Suceava cu privire la întemeierea orașului și a Bisericii Mirăuți. El a publicat-o în Calendariul pe anul 1886 Redigeat și edat de Societatea Academică Ortodoxă (Cernăuți, 1886), sub titlul „Biserica Mirăuțului (tradiție)”, și apoi într-o variantă îmbogățită cu noi detalii în volumul Tradiții poporane românești din Bucovina (Imprimeria statului, București, 1895).
Potrivit acestei legende, pe locul unde se află astăzi orașul Suceava se întindea cândva o pădure deasă de arini, în adâncurile căreia își găsise liniștea un sihastru. Trecând pe acolo în căutarea unui loc pentru pășunat, câțiva păstori l-au găsit pe sihastru, care i-a miruit cu mir pe frunte. Păstorii s-au întors la tovarășii lor și le-au istorisit ce au văzut, iar apoi toți păstorii și-au luat turmele și s-au stabilit în apropierea locuinței sihastrului. În timp, au mai sosit și alți păstori, precum și munteni, și s-au așezat pe acolo locuri, pădurea începând a se rări.
Pe dealul din partea de miazăzi a fost construită o cetate de piatră, iar pe locul unde a fost arborele în care a locuit sihastrul a fost ridicată o biserică de lemn, “și fiindcă săhastrul murise înainte de rădicarea bisericii acesteia, de aceea tăiară și așezară ei și arborele în care a locuit acesta, întrînsa”. La vreo câteva zeci sau sute de ani după aceasta, a avut loc o invazie a căpcânilor (“care aveau numai câte un ochi în frunte”) și a tătarilor care au dat foc bisericii de lemn și au dărâmat cetatea. Mai târziu, domnitorul Iuga al Moldovei (1399-1400) a pus să se ridice pe locul unde a fost biserica de lemn o altă biserică de piatră și cărămidă, “cu mult mai mare și mai frumoasă”. Biserica a primit hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe, “și de-atunci și până în ziua de astăzi, biserica aceasta, care acuma (an. 1895) e mai toată ruinată și pustie, s-a numit și se numește biserica Mirăuțului sau simplu Mirăuț”. Tot pe timpul lui Iuga Vodă s-a început și reconstruirea cetății. Cum cetatea era despărțită de biserică printr-o vale adâncă, domnitorul a poruncit să se facă un pod umblător din piei de bivol, care era lăsat atunci când domnitorul și urmașii săi voiau să treacă de la cetate la biserică și apoi era ridicat.
Cu toate acestea, asemănările tehnice ale zidăriei și prezența de cărămizi smălțuite (în pavimentul interior și în cele mai vechi cavouri din interiorul bisericii), la fel cu cele întâlnite la Cetatea de Scaun a Sucevei, duc la concluzia că Biserica Mirăuți a fost zidită în timpul domniei lui Petru I Mușat (1375-1391).
În anul 1388, domnitorul Petru I Mușat (1375-1391) a mutat, din rațiuni diplomatice, capitala Moldovei de la Siret la Suceava. În orașul Siret funcționa în acele vremuri o episcopie catolică misionară, care desfășura o amplă activitate cu scopul declarat de a aduna cât mai mulți aderenți. În acel oraș se mai făceau simțite încă ecouri ale vechii vasalități maghiare anterioare. Pentru a ieși din sfera directă de influență a misionarilor apuseni și de sub „oblăduirea” părintească a Doamnei Margareta (sau Mușata), care îmbrățișase catolicismul, și a-și păstra astfel independența politică și religioasă, domnitorul Petru Mușat s-a mutat cu toată curtea domnească, administrația și toată conducerea țării de la Siret la Suceava, localitate aflată cu vreo 40 km mai spre sud, la întretăierea drumurilor comerciale.
Voievodul a dorit ca centrul bisericesc al statului să se afle în noua capitală a Principatului Moldovei. Astfel, la sfârșitul secolului al XIV-lea, domnitorul Petru I Mușat a construit o biserică chiar în apropierea Curții Domnești și o alta în partea de nord-est a orașului Suceava, pe vechea Uliță a Datornicilor, în apropierea Cetății de Scaun. Nu există izvoare documentare scrise, care să ateste momentul construirii bisericii sucevene sau numele ctitorului. Singurul reper cronologic îl constituie însă descoperirea unor monede de argint, emise de Petru I Mușat, în mormintele existente în jurul bisericii.
Biserica a primit hramul Sfântul Gheorghe – purtătorul de biruință și a fost o construcție de mare amploare (19×12,5 m), în raport cu alte lăcașuri de cult ale vremii. Ea era construită în stilul romanic mediu, având ziduri groase și masive, dar fără abside laterale și contraforturi și se presupunea că avea o structură în cruce greacă înscrisă, de timp complex. Ca dimensiuni, se presupune că abia dacă ar atinge jumătate din suprafața desfășurată a bisericii actuale. Biserica era înconjurată de un cimitir, potrivit wikipedia.org.
