Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Povestea dramatică a unei tinere din Suceava, rănită într-un accident. „Simt că am scăpat doar cu jumătate de viață”

O tânără de 18 ani, din comuna Moldovița, are mare nevoie de ajutor după ce, în urmă cu un an, un accident a nenorocit-o. Pasageră într-un autoturism, Ioana Sorina Amariței, a fost rănită grav când mașina în care se afla a lovit frontal un alt autoturism, iar ea a rămas cu coloana fracturată și nu își poate mișca picioarele. Fata a fost operată la coloană, iar medicii i-au montat un dispozitiv de fixare metalic de la nivel vertebral dorsal.

Acum, Ioana se afla imobilizata intr-un carucior, face insa multa recuperare si spera ca o minune sa se intample si in cazul ei.
Totul s-a petrecut în luna iunie a anului trecut.

Astazi, se implineste un an de la accidentul care mi-a schimbat total directia. Acum un an, pe la ora amiezii, aveam sa traiesc cea mai traumatizanta experienta a vietii mele. Toata lumea zice ca ” e bine ca ai scapat cu viata” eu, in schimb, simt ca am scapat doar cu jumatate de viata, cealalta jumatate am pierdut-o  in ziua aia. Sa ramai la 18 ani, cand iti e viata mai draga, intr-un scaun cu rotile..nu e deloc usor. Din ziua aia, viata mea s-a schimbat total. Eu numai eram eu, ma simteam pierduta, inca ma mai simt uneori. Imi amintesc aproape fiecare secunda din accident, pentru mine parca trecusera ore. Imi amintesc ca in momentul impactului am inchis ochii stransi si mi-am spus ca nu-i nimic, visez, indata ma trezesc ..dar nu m-am mai trezit, eram jos, in spatele scaunului pasagerului din dreapta, am incercat sa ma ridic, dar nu puteam, prietenul meu statea langa mine tinandu-ma de mana si spunandu-mi ca o sa fie bine. Ma uitam in jurul meu si imi spuneam ca asta nu mi se poate intampla mie. In momentul in care am m-au urcat in ambulanta am inceput sa tremur haotic, cred ca din cauza fricii. In acel accident am suferit diferite traumatisme, fractura de coloana t5-t6, coaste fracturate, una dintre coaste mi-a perforat pleura plamanilor, sternul fracturat, ruptura de muschi la bratul drept. De-a lungul recuperarii mele, am avut persoane minunate alaturi de mine, parintii mei, care m-au sprijinit in fiecare moment, fratele meu care m-a incurajat la fiecare pas, prietenul meu, care mi-a ramas alaturi, oferindu-mi iubire neconditionata si multi altii care nu m-au parasit, se stiu ei. In acest an am realizat multe si sunt sigura ca si in continuare voi putea realiza si mai multe. Recuperarea mea merge bine, singura problema pe care o confrunt sunt banii  deoarece totul in ziua de azi se invarte in jurul unor hartii fara de care, din pacate, nu poti face nimic”, a scris Ioana pe contul său de socializare.

Pentru cei care care doresc sa o ajute financiar:
CONT EURO:
AMARIŢEI LORY
RO73BRDE340SV61916653400
CONT LEI:
AMARIŢEI SILVIU VLADUŢ
RO85BRDE340SV55943153400

Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Povestea dramatică a unei tinere din Suceava, rănită într-un accident. „Simt că am scăpat doar cu jumătate de viață” | Moldova24

Lăsați un comentariu

*