Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Peste 20 de șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au condus băuți sau cu viteză

În acest week-end, poliţiştii suceveni au fost prezenţi cu efective sporite în teren pentru identificarea celor care conduc vehicule după ce consumă băuturi alcoolice şi se constituie în reale pericole pentru siguranţa circulaţiei rutiere. Au fost întocmite peste 20 de dosare penale pentru consum de alcool, dar şi pentru alte infracţiuni la regimul rutier.

La 09.06.2017, ora 10.30, un echipaj din cadrul Poliției orașului Cajvana a oprit pentru control pe DJ 178D, din localitate, mopedul înregistrat, condus de un localnic de 21 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

La 09.06.2017, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe DN 17, în localitatea Argestru, autoturismul condus de un bărbat de 39 de ani din comuna Dornești, înregistrat de aparatul radar în timp ce circula cu viteza de 77 km/h, pe un sector de drum cu limita de 40 km/h.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
La 09.06.2017, ora 15.45, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, a oprit pentru control pe DN 17, autoturismul condus de un bărbat de 31 de ani din oraşul Frasin.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere suspendat pentru infracțiuni la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.

La 09.06.2017, ora 21.30, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipoteşti a oprit pentru control, pe DC 65A, direcţia Stamate-Corocăeşti, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un bărbat de 45 de ani din comuna Fântânele.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 10.06.2017, ora 19.10, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe DC 85 Sărişor, din comuna Şaru Dornei, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de un localnic de 46 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere reținut.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost reținut”, ce va fi soluționat procedural.

La 10.06.2017, ora 17.42, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, a oprit pentru control pe str. Trandafirilor din municipiul C-lung Moldovenesc, autoturismul condus de un localnic de 58 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 10.06.2017, ora 21.20, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, a oprit pentru control pe DJ 176, din comuna Vatra Moldoviței, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un localnic de 36 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul nu este înmatriculat, autorizația provizorie de circulație fiind expirată din 09.06.2017.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

La 10.06.2017, în jurul orei 20.30, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului C-lung Moldovenesc, a oprit pentru control pe DN 17A, din comuna Sadova, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un bărbat de 42 de ani, din municipiul Vatra Dornei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul nu este înmatriculat, plăcuțele cu numărul de înmatriculare fiind atribuite altei mașini.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.

La 10.06.2017, ora 22.00, un echipaj din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Dărmăneşti și ai Poliţiei municipiului Suceava, a oprit pentru control pe DC 71, în localitatea Moara, autoturismul condus de un localnic de 46 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 11.06.2017, ora 02.50, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava, a oprit pentru control pe str. Universităţii din localitate, autoturismul condus de un localnic de 36 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 11.06.2017, ora 03.50, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Suceava, a oprit pentru control pe str. Grigore Al. Ghica din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Peste 20 de șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au condus băuți sau cu viteză | Moldova24

Lăsați un comentariu

*