Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Primăria Suceava reia comandamentele de investiții. Lungu: Îmi doresc să ducă la o creștere a activității de investiții

Se reia organizarea comandamentului de investiții. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că acestea au rolul de a-i impulsiona pe constructori să finalizeze proiectele cât mai repede.

Comandamentele ar urma să aibă loc, de săptămâna viitoare, în fiecare zi de marți, la ora 08.00.

„Îmi doresc ca aceste comandamente să ducă la o creștere a activității de investiții, la finalizarea, până la sfârșitul anului, a anumitor obiective de investiții și aici mă refer în primul rând la zona de agrement, iluminatul de tip leduri, drumurile și parcările din cartierul Europa, locuințele ANL, infrastructura electrică, ceea ce lucrăm în acest moment în oraș, montarea acestor prize electrice, partea de investiții la străzi și aici discutăm de strada Constantin Moraru din Ițcani, strada Lev Tolstoi din Burdujeni Sat. De asemenea, pe data de 28 iunie, avem la licitație strada Vasile Bumbac din municipiul Suceava prin PNDL”, a declarat Lungu.

 


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Primăria Suceava reia comandamentele de investiții. Lungu: Îmi doresc să ducă la o creștere a activității de investiții | Moldova24

Lăsați un comentariu

*