Camera de Comerţ şi Industrie Suceava anunţă deschiderea cursurilor de contabil, Inspector/Referent Resurse Umane și specialist în managementul deșeurilor începând cu a doua parte a lunii iunie 2017.
Ca umare a analizei şi cerinţei mediului de afaceri local, prin identificarea nevoilor de formare ale antreprenorilor și angajaților din cadrul firmelor, oferim o alternativă pentru servicii de excelenţă în formarea continuă a resurselor umane.
Programele de formare profesională se desfăşoară la sediul din Suceava al Camerei de Comerţ si Industrie Suceava.
Cursurile sunt acreditate de către Autoritatea Naţională pentru Calificări (ANC), cursanţii obţinând la finalul cursului, în urma unui examen, un certificat de absolvire recunoscut de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Autoritatea Naţională pentru Calificări, însoţit de suplimentul descriptiv care atestă competenţele dobândite.
Înscrierile la cursuri se realizează prin transmiterea formularului de înscriere, prin email sau fax la următoarele date de contact: Str. Universității, nr. 15-17, Suceava RO, Tel. +40 230 521 506, Fax: +40 230 520 099.