Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Tânăr de 31 de ani, beat și fără permis de conducere, la volanul unei autoutilitare

Un tânăr de 31 de ani, din comuna Cornu Luncii, a fost depistat la volanul unei autoutilitare deși nu avea permis de conducere și era și sub influența băuturilor alcoolice.

Potrivit unui comunicat al Poliției Suceava, pe 30 mai, ora 21.15, o patrulă din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Mălini a oprit pentru control pe raza localității Cornu Luncii autoutilitara condusă de un localnic de 31 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, se arată în comunicat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*