Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO Greva foamei! Un consilier local acuză abuzuri la o primărie din Suceava

Un consilier local a intrat în greva foamei, luni dimineață, și acuză abuzuri grave la nivelul unei primării din județul Suceava. Este vorba despre consilierul local al ALDE Marcel Hlihor, de la Primăria Broșteni, care spune că actuala conducere a Primăriei desfășoară activitatea după bunul plac, în funcție de interesele sale, neținând cont de proiectele de hotărâre inițiate de consilierii locali.

„Sunt declarat în greva foamei de la ora 09.00. Motivele sunt mai multe, mai multe abuzuri la nivelul primăriei. Este vorba despre terenuri luate fraudulos. Acum a pornit totul de la o construcție care se construia ilegal pe domeniul public al orașului, dar și alte neajunsuri legate de Asociația Ciobănașul, care are niște contracte neachitate, dar o lasă în continuare pentru că este un dosar penal, dar care nu se ia act de el. S-au luat sume ca să se mențină aceeași asociație la luat banii în continuare. Am încercat cu un grup de consileri de la PSD, am inițiat proiecte de hotărâre, dar care nu au fost puse pe ordinea de zi de domnul primar, nu au fost aprobate la ordinea suplimentară deși le-am propus de mai multe ori și nu s-a luat act de ele”, ne-a declarat Marcel Hlihor.

Hlihor susține chiar că ar fi fost agresat, joi, de un apropiat al primarului Neculai Chiriac.

„Am fost bătut, am scos un certificat medico-legal, este un dosar. M-a agresat un prieten de-al domnului primar”, a spus Hlihor.

Consilierul local susține că va rămâne în greva foamei până când autoritățile competente vor face controale la nivelul primăriei și vor scoate la iveală neregulile semnalate de el. Hlihor a precizat că a mers să discute aceste probleme inclusiv cu prefectul județului Suceava, Mirela Adomnicăi, însă nu s-a luat nicio măsură concretă. Consilierul local a pregătit și un memoriu în acest sens.

Primarul orașului Broșteni, Neculai Chiriac, a refuzat să comenteze situația pe motiv că Marcel Hlihor are o problemă personală cu el.

 


Loading...

loading...

2 Comentarii

  1. dumitrescu iulian says:

    PRIMARUL ORASULUI BROSTENI MINTE IAR ,,CONSILIERUL LOCAL NU ARE NIMUC PERSONAL CU ACESTA .REFERITOR LA COMENTARIUL PRIMARULUI ORASULUI BROSTENI !!!!!!!!!!!!!!

    Răspunde
  2. dumitrescu iulian says:

    NICI PANA IN PREZENT NU S-A SESIZAT NIMENI , CE SA INTELEG ? SE ASTEAPTA OARE SA CEDEZE SAU INSTITUTIILE STATULUI NU MAI REPREZINTA INTERESELE CETATENILOR ,CI ALTE INTERESE!!!!!!!!!!!!! PANA LA URMA SUNT PLATITI DIN BANII CETATENILOR ……..

    Răspunde

Lăsați un comentariu

*