Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Zilele Teatrului Matei Vișniec au debutat în prezența maestrului Matei Vișniec și a regizorului Alexander Hausvater

„Zilele Teatrului Matei Vişniec” au debutat, luni, la Suceava. La eveniment au participat Matei Vișniec, secretarul de stat Erwin Simsensohn, dar și regizorul Alexander Hausvater.

Evenimentul se desfășoară sub patronajul Ministerului Culturii, în cadrul Programului Oraşe Europene. În cadrul evenimentului s-a discutat posibilitatea integrării Teatrului Matei Vişniec în proiectele teatrale la nivel național şi internațional, posibil anul viitor o prezență a Teatrului Matei Vişniec in Franța cu spectacole la Paris şi Laval în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român -Paris din Franța.

Primarul Ion Lungu susține că Teatrul Matei Vișniec reprezintă o mândrie a orașului și a promis că bugetul va fi suplimentat dacă este nevoie pentru realizarea unor proiecte noi.

În acest an, Teatrul are un buget de un milion de euro. Sigur că au fost niște probleme care nu depind numai de municipalitate, s-a aprobat bugetul târziu. Deși municipiul Suceava a fost primul oraș mare din țară am aprobat bugetul cel mai repede din România, pe data de 6 martie.[…]În măsura în care constatăm că apar proiecte noi care nu au fost bugetate la începutul anului vom analiza și este tot posibilul să suplimentul bugetul”, a declarat primarul Ion Lungu.


Prima ediție a Zilelor Teatrului „Matei Vișniec” propune spectatorilor spectacole diverse și complexe, cu tematici diferite, pentru toate categoriile de public din Suceava, Rădăuți și Gura Humorului. Prin artele spectacolului, festivalul vrea să construiască un spațiu creativ nou dar și o experiență inedită pentru public.

Ediția 2017 vine cu 12 spectacole montate în România și Republica Moldova, de teatre și companii teatrale din București, Chișinău, Oradea, Deva și Sf. Gheorghe.

Scena Teatrului „Matei Vișniec” Suceava nu este singura pe care se joacă spectacolele din cadrul Zilelor Teatrului. Programul festivalului include toate coordonatele spectacolelor: ora, ziua, orașul dar și sala în care se joacă sau spațiul neconvențional propus de artiști. „Ne dorim ca Zilele Teatrului Matei Vișniec să fie un eveniment al Sucevei, nu doar al instituției noastre. Întregul oraș trebuie să simtă teatrul, măcar acum în plin festival.” A declarat directorul Teatrului „Matei Vișniec”, Carmen Veronica Steiciuc.
Evenimentul, patronat de Ministerul Culturii, se bucură, ca în fiecare an, de prezența dramaturgului Matei Vișniec. Intrarea la spectacole este liberă.

Prima ediție a Zilelor Teatrului „Matei Vișniec” va fi deschisă de un spectacol eveniment în regia reputatului regizorului Alexander Hausvater. Fernando Krapp mi-a scris această scrisoare, de Tankred Dorst și Ursula Ehler, după o nuvelă a faimosului scriitor spaniol Miguel de Unamuno (traducerea: Victor Scoradeț, adaptare Alexander Hausvater) se anunță un spectacol de suflet, de imaginație, și mai ales de redescoperire.


Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Zilele Teatrului Matei Vișniec au debutat în prezența maestrului Matei Vișniec și a regizorului Alexander Hausvater | Moldova24

Lăsați un comentariu

*