Un sucevean beat și cu permisul de conducere reținut de doi ani a fost prins la volan, în noaptea de miercuri spre joi. O patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe raza comunei Voitinel, autoturismul condus de un localnic de 33 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut din anul 2015 pentru comiterea unei infracțiuni la regim rutier.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural”, precizează IPJ Suceava.